"Am 20 de ani si sincer nu mi-e bine... Asta e ... Asta simt acum si n-are rost sa ma-ntrebati de ce. Dati-mi o fereastra.. o usa sau o strada vreau sa fug. Unde-i totul altfel si nu exista varste vreau s-ajung." - Trupa Veche - Deci 20.
Si totusi nu ma simt cum ar trebui... Poate ma repet, da' ceva imi lipseste. Sau poate e vesnicul si nesfarsitul sentiment care urmeaza sa fie detaliat.
M-am gandit sa scriu despre dezamagire. Dar lucrul asta il cunoaste toata lumea si nu cred ca ar fi un subiect asas de bun de blog. Eu unul sunt satul de chestia asta pana peste cap. Si totusi...
Ma simt de parca dezamagirea este ca o chirie pe care trebuie sa ii platim vietii.. si de fiecare data ea vine si se serveste din fericire.
Faza e ca lucrul asta il gasim peste tot si apare exact cand zici ca esti "vindecat". E ceva de care in viata nu poti sa scapi. Poate din cauza interdependentei dintre noi. Iti reaminteste ca traiesti pe pamant, intr-o lume super realista care iti da dovada de indoieli la fiecare pas pe care il faci.
Si totusi....Se poate sa fie si dulce dezamagirea. Asta depinde de cum percepi tu lucrurile, de felul in care esti sau de cine te face sa scapi de ea. La mine nu e prea dulce pentru ca nu ma ajuta nimeni si nimic in chestia asta.
Oricum pentru mine unu, e foarte puternica deoarece sunt asa super implicat in toate chestiile pe care le fac. Asa ca rarele ori in care ma paleste, dezamagirea vine ca un tanc si ma calca in picioarele ei alea pline de spini.
Motivele pentru care cad in butoiul infinit de melancolie si depresie sunt total prost fondate si se bazeaza pe chestiuni care n-au nici o legatura cu realitatea, dar pe care noi nu vrem sa le acceptam sau sa le recunoastem.
Si asa zici: "habar n-am de ce ma simt asa ... da stiu sigur ca ma simt ca curu' ". Si dai vina pe diferite persoane, fapte, sau lucruri care s-au intamplat in ultima vreme. De fapt adevarul se afla in sufletul tau si stii bine ca asa e.
Poti oare sa scapi de ea?.... Eventual sa asculti o melodie buna, razi cu prietenii, mananci ciocolata, urlii sau dansezi singur prin casa. Dar nu cred. Sunt doar chestii care iti fac viata mai dulce, chiar daca e amara. Si in plus, daca faci lucrurile astea nu esti deprimat. Complicate mai stau lucrurile.
Ma duc sa ma innec in butoiul tristetii.............Somebody save me..........O sa ma salvez singur ca de obicei. Luna Amara ajuta de fiecare data.
Concluzie: CE VIATA !!! - am vrut sa continui cu "de cacat" dar am zis ca e de discutat.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Mama ei... eu cred ca ala nu e butoi... butoiul ala al tristetii...
E mai degraba un ocean in care se inneaca prea multi ce nu merita sa se innece. Too bad.
Ce dracu pot sa mai zic in plus... ai atins cam toate punctele... asta e viata...
Plina de o groaza de chestii care put... dar ce sa-i faci... trebuie traita.
Am observat un remediu (cel putin pt. mine merge). Daca ai prieteni buni si vad ca esti dezamagit si se "aduna" in jurul tau, te pot scoate usor din tot rahatul in care te afli.
'Or trece si astea... no... ce zici... iesi la o bere? :D
Si totusi care-i faza asta cu gandirea asta negativista? Am intalnit-o la prea multa lume... Asta ar trebui sa apara undeva dupa 40 de ani... oldies but goldies already? :)
Trimiteți un comentariu