In Concluzie...
Si imi simt sufletul o centrala termica ce asteapta sa fie daramata de tot...
Nici acum cand mi-am resetat viata nu ma simt tot. Pare-se ca de fiecare data cand nu e langa mine transparenta e setata la 95%. Else MyLife.Visible:=True; Sunt intr-o bucla continua. O recursivitate amara, o clasa in care variabilele sunt booleane.
Sunt ..... O foaie A4 lasata nescrisa.
Despre romani...
NO COMMENT.
fara subiect...
Obisnuiam sa rad la orice lucru, eram cel mai vesel, lumea gravita in jurul meu.... acum am ramas doar eu... a....si lacrimile.
Unde e ea, cea care imi lua durerea sufletului? Unde sunt clipele cu zambet? Unde e viata?
Lucrile marunte care odata ma alimentau cu energie pozitive au pierit... tot peisajul arata la fel ca si ruinele de la copsa... Din omul care daruia viata celor din jur, am devenit omul care ia viata ... Simt cum cuvintele nu mai vor sa spuna nimic, lucrurile care se intampla se intampla doar de dragul de a se intampla si tacerea urla in mine....tot ceea ce conteaza e nimic...
Focul s-a stins.... cenusa e dusa de vant... nimic nu ma mai poate face sa simt viata din nou.... tot ceea ce conteaza e nimic...
Zici ca imi trebuie o schimbare? Ce vrei sa schimb mai mult de atat? Ce schimbare mai mare se putea produce..... singurul lucru care se mai schimba imi e starea de spirit... stare care se stinge incet...incet...incet.... drumul e inevitabil... poti sa mori chiar daca traiesti.... nu mai depinde de tine asta.... tot ceea ce conteaza e nimic...
Lumea isi continua acelasi drum.... totul inseamna supravietuire. Ai dreptate !.... si totusi.. devii calcat de multimea care isi mentine capul la suprafata... te afunzi tot mai mult.... vidul te cheama cu muzici de sirena.... tot ceea ce conteaza e nimic...
Si apoi toti vin la tine si incearca sa iti arate ca ei sunt mai buni... ei iti arata salvarea .... sunt doar dintii lor inclestati in propria lor durere... ei chiar daca aud nu asculta... chiar daca sunt atenti nu simt, chiar daca privesc nu vad.....tot ceea ce conteaza e nimic....
Iubire, Social, Dragoste, Cultural, Suflet, Sentiment, Oameni........... NIMIC.
vroiam....
Zilele trec si viata mea se scurge catre nicaieri. E o deruta ce continua de cateva saptamani. Sunt ca o musca oarba. Nu pot sa ies din rutina asta. Sunt satul de tot si toate.
Simt cum tineretea mi se scurge printre degete fara ca eu sa fac nimic... si ma simt imbatranit... rasuflu din ce in ce mai greu... toate lucrurile ma apasa... Viata in sinea ei se scurge din ce in ce mai repede... In curand o sa am riduri si o sa incaruntesc...
Totul trece mult prea repede.. nu apuc sa ma bucur de nimic.. si nimic nu ma mai poate bucura... totul pare asa de pal... sters ca si cand ar fi vorba de o poveste veche... spusa e mii de ori...
"viata este viteza..
nu mai poti sa te-opresti!
te strivesc cei din urma daca incetinesti!
cineva sa opreaca invazia de biti!
cineva sa ne faca din nou fericiti..."
franturi...
Sper din tot sufletu sa fie fain si sa nu ma intorc prea obosit pentru ca am nevoie de odihna sa pot sa imi continui rutina....
Tot nu reusesc sa pun poze....
Azi m-am intalnit cu un prieten vechi care a fost plecat in DE....
Am vb la tel cu sefu meu...
E buna berea cu sirop de zmeura...
Am venit fara bilet in 17...
Vorbesc la telefon foarte mult...
Repet uneori la chitara. vreau sa o iau cu mine in BV...
Scriu posturi pe muzica. de fiecare data. ar trebui sa iau exemplul lui Ivan (el pune in sfarsitul paginii melodia ce i canta in timp ce scrie)...
M-am saturat de messenger...
Cel mai mic dintre pitici era Mutulica...
Vreau sa merg cu trenu la functionala...
Maine ma duc sa ma programez pentru analizele pe care le fac moca din banii guvernului...
Nu mai lucrez pana luni...
M-am saturat de ploaie...
Mi-e somn...
Noapte buna...
P.S. O sa plec in Brasov de joi pana duminica asa ca nu o sa mai postez pana atunci
toata admiratia....
Florian Motu’ Pittis s-a nascut pe 4 octombrie 1943 la Bucuresti. A facut parte, in perioada 1992-2000, din grupul Pasarea Colibri, dupa ce se facuse cunoscut la Cenaclul Flacara si impreuna cu Anda Calugareanu si Dan Tufaru.
Interpret de muzica folk, actor de teatru si film, compozitor si producator de radio, Pittis si-a castigat un nume inca din perioada comunista.
Pasărea Colibri - Biografie
‘Pasărea Colibri’ a luat fiinţă aparent din întîmplare, în anul 1992 la Râmnicu Vâlcea. În cadrul unui concert în preajma sărbătorilor de iarnă, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă şi Florian Pittiş au cîntat împreună pe scena la finalul spectacolului. Pentru că totul a ieşit foarte bine, s-au hotărît să rămînă împreună şi să formeze grupul ‘Pasărea Colibri’, cooptîndu-l şi pe Vlady Cnejevici.
În tot acest timp, 4 personalităţi excepţionale au creat un nou mod artistic de a fi, au susţinut o muzică valoroasă şi au oferit fanilor spectacole memorabile.
În anul 2000, Florian Pittiş a renunţat la participarea în spectacole, iar în locul lui a fost cooptat Marius Baţu, fost component al grupului ‘Poesis’ şi colaborator permanent al grupului Holograf.
De asemenea, la începutul anului 2003, Mircea Vintilă a hotărît să se concentreze pe cariera solo.
‘Pasărea Colibri’ înseamnă acum Mircea Baniciu, Marius Baţu şi Vlady Cnejevici, care continuă să cînte împreună cu succes.
În perioada 1992 - 2002 au lansat 4 albume: 1995 - ‘În căutarea cuibului pierdut’, 1996 - ‘Ciripituri’, 1999 - ‘Cîntece de bivuac’, 2002 - ‘Încă 2000 de ani’, şi mai recent, albumul aniversar ‘10 ani’, în două volume.
(text luat de aici)Dumnezeu sa-l odihneasca.
etape din viata mea...
M-am angajat, lucrez juma de norma la o firma de software...
Am fost la o Conferinta AIESEC (LPM) in Voineasa....
Sighisoara - festivalu medieval...
Prezent:
Rutina de tip sferic: servici, AIESEC, somn
Viitor apropiat:
O Conferinta AIESEC (functionala de la Olanesti)
Viitorul indepartat:
Ma insor, ne iubim, facem un copil, ne traim restul zilelor fara nici un regret si murim (de batranete daca e posibil)
P.S. nu reusesc deloc sa uploadez poze... bug in servaru de blogspot
tot eu...
Si sper sa scriu in aceeasi maniera cum scriam si pana acum... mai ales ca ploaia este un factor care ajuta... ajuta mult. As putea sa zic la fel si despre muzica, dar este redundant..... E ca un fel de peonasm....
Mi-am dat seama ca scriu doar atunci cand am ceva deep inside care vrea sa iasa la suprafata. Nu iasa prin lacrimi ci prin litere. Pe masura ce scriu lacrimile sufletului meu se transforma in fraze si in propozitii si in cuvinte si in litere... si acum pe masura ce citesti, lacrimile mele se sting in ochii tai.
Ce ciudat! Atunci cand sufletul mi-e impacat nu pot sa scriu nimic... vorba unuia: "bai tu nu prea esti prieten cu pixu' si hartia" - de fapt nu sunt deloc cu scrisu, fie el pe hartie sau monitor.
Si totusi... atunci cand mi se intampla ceva, brusc creionul si hartia sau tastatura imi devin cei mai buni prieteni pentru ca ma inchid in mine...
Nu mai am prieteni. Cand aveam nu era nevoie sa scriu... ei erau creionul, foaia, lacrimile.... Acum a ramas doar praful.......
Nu e un post trist... daca stau sa ma gandesc o am pe EA. Stiu ca EA intotdeauna o sa imi fie alaturi. E singura care stie cum sa imi aline durerea.... Stie sa imi cante muzica, sa fie lacrima mea. Cat timp exista mai am o scapare.... in rest... praful e cel care imi e plansul.
E o durere cu care deja m-am obijnuit... face parte din rutina mea de zi cu zi.... e acelasi acord care imi surzeste urechile. si doare si plang si rad de fericire. Oricat as fi de trist sunetul ei imi invadeaza fiecare parte a trupului......
e ea.... scaparea.... lacrimile se transforma in cenusa iar sufletul meu renaste ca o pasare de foc.