tot eu...

m-am intors... sper ca de data asta cu forte proaspete....

Si sper sa scriu in aceeasi maniera cum scriam si pana acum... mai ales ca ploaia este un factor care ajuta... ajuta mult. As putea sa zic la fel si despre muzica, dar este redundant..... E ca un fel de peonasm....

Mi-am dat seama ca scriu doar atunci cand am ceva deep inside care vrea sa iasa la suprafata. Nu iasa prin lacrimi ci prin litere. Pe masura ce scriu lacrimile sufletului meu se transforma in fraze si in propozitii si in cuvinte si in litere... si acum pe masura ce citesti, lacrimile mele se sting in ochii tai.

Ce ciudat! Atunci cand sufletul mi-e impacat nu pot sa scriu nimic... vorba unuia: "bai tu nu prea esti prieten cu pixu' si hartia" - de fapt nu sunt deloc cu scrisu, fie el pe hartie sau monitor.
Si totusi... atunci cand mi se intampla ceva, brusc creionul si hartia sau tastatura imi devin cei mai buni prieteni pentru ca ma inchid in mine...

Nu mai am prieteni. Cand aveam nu era nevoie sa scriu... ei erau creionul, foaia, lacrimile.... Acum a ramas doar praful.......

Nu e un post trist... daca stau sa ma gandesc o am pe EA. Stiu ca EA intotdeauna o sa imi fie alaturi. E singura care stie cum sa imi aline durerea.... Stie sa imi cante muzica, sa fie lacrima mea. Cat timp exista mai am o scapare.... in rest... praful e cel care imi e plansul.

E o durere cu care deja m-am obijnuit... face parte din rutina mea de zi cu zi.... e acelasi acord care imi surzeste urechile. si doare si plang si rad de fericire. Oricat as fi de trist sunetul ei imi invadeaza fiecare parte a trupului......

e ea.... scaparea.... lacrimile se transforma in cenusa iar sufletul meu renaste ca o pasare de foc.